Manchuko

Începuturile

Japonia, sau țara de la Soare Răsare, își leagă primele mențiuni scrise de începutul erei creștine, de “Analele” cronicarilor chinezi și de dinastia Hanilor Posteriori. In secolul al XIII lea al erei creștine europene ,venețianul Marco Polo vizita Extremul Orient și redacta celebra lucrare “Cartea minunilor lumii” sau Milionul.

Informațiile menționate de venețian au fost primele citite de europeni privind Zipangu (Japonia); o lume fabulosă, în special material, înflăcăra imaginația europenilor.

Unii istorici ai sec. XX apreciază- în contemporaneitatea imediată- că al doilea război mondial nu a început la 1 septembrie 1939 când Germania a atacat Polonia, ci la 18 septembrie 1938 când Japonia a atacat Manciuria .

Manciuria este denumirea din epocă pentru partea de nord-est a Chinei. Vechea lume a Extremului Orient asiatic se trezise rapid din letargia feudală a schogunat-ului , trecuse rapid de Era Meiji și învățase rapid lecția despre capitalism, urmare a contactelor cu europenii. Japonia dezvoltă în sec. XX un capitalism cu mijloace proprii și își consolidează poziția primei țări asiatice trecute la capitalism.

Jipangu este însă o țară săracă ,căci doar 16% din teritoriu este arabil, iar resursele naturale de tot felul, de la sare, petrol, cauciuc ,bumbac , minereu de fier …lipsesc. Avea însă experiența ultimelor progrese și modelul capitalist Occidental .

Dincolo de cele patru mari insule ale Japoniei se întindea cea mai mare piață de desfacere din lume : continentul asiatic .Puntea sa de legătură Manciuria .Dacă insulele britanice reușiseră să ajungă în Extremul Orient de ce insulele jaoneze n-ar fi ajuns în învecinata Manciurie ?!

Planul Tanaka

După primul război mondial , Conferința de la Washington ( 1921-1922 ) realiza o primă ierarhizare a puterilor maritime în Oceanul Pacific și Japonia era pe locul al treilea după S.U.A. și Anglia.Pentru moment era suficient .

Deceniul al doilea a marcat prima epocă a Japoniei postbelice cunoscut sub formula „Ero, Guro,Nansensu” adică Erotism, Caricatură, Nonsens, un echivalent pentru „Anii nebuni” din Occident.

A doua etapă, „ Kurai tanima” sau Valea Neagră este în realitate o dictatură militară ce pregătea un plan expansionist. Acesta s-a numit „Memorandumul Tanaka” sau planul constituirii Japoniei Mari.Manciuria era parte integrantă a planului.

Planul Tanaka s-a înfăptuit în mai mulți pasi.Prevederea și atenția realizării etapelor constituiau elemente obligatorii.

In iunie 1928 se materializează primul pas . In localitatea Ținan este aruncat în aer –cu complicitatea armatei japoneze din Kwantun- trenul în care circula guvernatorul chinez al provinciei Manciuria, Chang-Tso-Lin.

Gestul se dorea o dovadă de forță politică , dar și o pedeapsă pentru fostul guvernator , inițial, favorabil politicii japoneze în Manciuria.

Gara Liu-Tioo-Ku

Trei ani mai târziu , în septembrie 1931 se realizează al doilea pas . S-a înscenat de către o grupare a armatei japoneze un sabotaj la calea ferată sud –manciuriană în aproprierea gării Liu-Tioo-Ku. Evident China a fost acuzată de incident și –oficial- măsura punitivă nu s-a lăsat așteptată.În următoarele trei luni, armata japoneză a ocupat trei provincii din China de nord-est.Noul teritoriu chinez intrat sub administrația japoneză a primit o nouă identitate:Manchuko.

Imperialismul japonez dorea însă să ofere lumii o imagine de legitimitate și a stabilit conducător al noului stat pe fostul împărat al Chinei detronat în 1912 și ultim reprezentant monarchic al dinastiei manciuriene. Dinastia se numea Qin, iar fostul împărat devenit din nou conducător al unei părți din China aflată sub ocupație niponă purta numele Hsuan-Tun.

Apelativul Puyi nu îi era străin.Fostul și noul împărat era o persoană comodă , detașată de orice pretenție de mărire și modestă în așteptări.

In concluzie, reprezenta personajul ideal pentru obiectivele militarismului japonez. Intreaga acțiune manciurianaă a fost organizată și coordonată de armata japoneză din Manciuria. Nu încape îndoială că rezultatul a fost bine apreciat de guvernul japonez iar coordonatorii militari decorați.

Portul Shanghai

Al treilea și ultimul pas al subordonării agresive a Manciuriei de către Japonia s-a produs în martie 1932 când flota japoneză din rada portului Shanghai din China , regizează un nou incident.

De pe navele japoneze debarcă trupe ce au drept obiectiv ocuparea orașului port Shanghai.

Spre deosebire de episoadele anterioare, debarcarea din portul Shanghai a întâmpinat rezistența fermă a armatei a 19-a chineze.

Trupele japoneze s-au retras din Shanghai , dar au păstrat pozițiile ocupate anterior.

Națiunile Unite

China a protestat nu armat ,ci diplomatic la Societatea Națiunilor Comisia diplomatică de analiză , numită și comisia Lytton-Bulwer a avut o rezoluție ambivalentă ca răspuns. Comisia recunoaște interesele speciale ale țării Jipangu în Manciuria, dar critică acțiunea agresivă a Japoniei și o definește ca țară agresoare.

Japonia părăsește -în semn de protest- în martie 1933, Societatea sau Liga Națiunilor. Cu siguranță preluarea puterii de către Hitler și Partidul Nazist în Germania în ianuarie 1933 oferise un punct de sprijin militarismului nipon în această decizie finală.

Argumentul hotărâtor era politica comună a celor trei state fasciste: Germania , Italia și Japonia cât și interesul comun în obținerea unor posesiuni coloniale.

Cele trei state prelucraseră rapid modelul marilor imperii coloniale europene și asemeni lor doreau să obțină venituri suplimentare din posesiunile coloniale.

În concluzie, Manchuko este un Anschluss sau o Abisinie a Extremului Orient.

Sfârșitul războiului

În încercarea de a face Japonia să capituleze, americanii au bombardat orasul japonez Hiroșima pe data de 6 august 1945 cu o bombă nucleară, iar trei zile mai târziu orașul Nagasaki va avea aceeași soartă.

După renunțarea la pactul de neagresiune cu Japonia, URSS lansează operațiunea Furtună de august care presupune invazia statului marionetă Manciukuo. Japonezii capitulează pe data de 2 septembrie 1945.

Estimările pierderilor umane sunt de ordinul milioanelor. China a avut pierdut 20 de milioane de oameni militari și civili, iar Japonia a pierdut aproximativ 1,1 milioane oameni.

Agresiunea japoneză nu este un caz particular, ci doar prelungirea puterii economice și militare a unei țări care se consideră îndreptățită să aibă mai mult.

Bibliografie